Joia de poezie

#1

sadder

sadder

sadder

sadder

sadder

cică nu prea există cuvântul ăsta

dar mie îmi place rău

că așa mă simt

cu fiecare seară

chiar și când îmi beau cafeaua amară

eram sadder

și când am călcat dimineață pe podeaua din cameră

când m-am ridicat din pat

eram sadder

când am pus capul pe pernă aseară

am ațipit un pic doar

că eram trist și nu am putut dormi

dar așa se manifestă anxietatea asta din mine

sau truda de a finisa o luptă cu mine

una dintre coaste

dintre oase

că acolo sunt mai sadder

dar nu te deranjează

poți să mă numești așa

de azi eu sunt Sadder

“Am creat personajul SADDER după o perioadă îndelungată de reflectări asupra stărilor mele de spirit. Toată viața, scurtă până acum, de altfel, am auzit numai cuvântul «trebuie» din toate părțile. Și toate arătau așa: «trebuie să vorbești așa; trebuie să simți astfel; nu trebuie să faci asta; trebuie să fii ca toată lumea». Iar eu m-am săturat să fiu ca restul lumii.

SADDER este acea bucată din inima mea pe care a trebuit să o ascund de fiecare dată, să nu fiu certat pentru că aleg să fiu diferit și că ies din această linie invizibilă creată de societate, după care trebuie să te ții. Acest personaj există pentru că am ales să fiu sincer cu mine, am ales să-mi accept rănile și să le vindec fiind mândru de ele. SADDER este iubire, prieten, normalitate, traseu și destinație. Însă acest volum de poezie a fost conceput doar pentru a arăta că este ok să fii exact ce simți tu, să fii exact cum te vezi tu și nu cum te văd ceilalți.”

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii la curent cu ultimele lansări Heyday Books!