Joia de poezie

#18

mă dor lucruri care de fapt nu dor

care de fapt sunt o iluzie a nimicului pe care îl simt

mă dor tălpile

mă dor mâinile

mă dor umerii de la bagajele pe care le port după mine

nu știu dacă miros a iubire

sau a durere

nu știu dacă miros a orbire 

sau a moarte

nu știu

știu cum să scriu cărți întregi despre cum

să nu scrii cărți întregi

știu să scriu poezii cu sute de versuri

despre cum să nu iubești

și știu să înec crezurile în vorbe pe care

le spun ca să le înghit mai ușor

nu mai am cearcăne

nu mai am amintiri în alb și negru

nu mai am umor negru sau roz de orice fel

că nu mai ești aici

și verile sunt frici

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii la curent cu ultimele lansări Heyday Books!